Google Search face streaming de aplicații de Android în browser
Pentru a nu vă mai obliga să vă instalați diverse aplicații doar pentru a accesa rapid o informație, Google Search face streaming de aplicații de Android în browser.
Suntem dependenți de Google, unii dintre noi poate chiar mai mult decât de Facebook. Unul dintre motivele pentru această dependeță ține de accesul rapid la informații facilitat de cel mai popular motor de căutare. În plus, modul în care vă sunt oferite rezultatele la căutare se pretează perfect pentru dispozitivul de pe care ați pus întrebarea.
Ideea din spatele celui mai important upgrade la Google Search din ultima perioadă este una pe cât de simplă, pe atât de surprinzătoare. Vi s-a întâmplat inevitabil ca atunci când căutați ceva de pe mobil pe Google printre primele rezultate să se strecoare link-uri către aplicații de mobil, indiferent dacă este vorba de IMDB pentru filme sau Booking.com pentru rezervări la hotel. În ideea în care anumite informații sau oferte sunt integrate într-un mod mai prietenos in-app, recomandările sunt cât se poate de avizate.
În același timp însă, cei de la Google știu că v-ați săturat să instalați aplicații pe care le folosiți o singură dată. Din acest motiv, pe lângă foarte multe dintre aplicațiile care apar ca rezultate la căutare, în curând veți găsi un buton marcat Stream. Aceasta va exista doar pe terminalele cu Android și va facilita streamingul aplicațiilor cu pricina direct în browser. Conform celor de la Google, ,,De exemplu, cu un singur tap pe butonul Stream lângă numele aplicației Hotel Tonight din rezultate, veți avea afișată o versiune a aplicației prin streaming, pentru a găsi rapid și ușor ceea ce căutați sau chiar și pentru a finaliza o rezervare, exact cum ați face în aplicația efectivă.”
Tot în cadrul acestui program care pune preț pe informațiile integrate în aplicații, Google Search va începe să caute și în interiorul aplicațiilor de mobil din baza sa de date pentru a vă afișa datele relevante pentru fiecare context.